Marele regret din cariera lui Sir Alex Ferguson. Jucătorul pe care și-ar fi dorit să-l aducă la Manchester United, dar nu a reușit. „Am încercat, dar…”

Marele regret din cariera lui Sir Alex Ferguson. Jucătorul pe care și-ar fi dorit să-l aducă la Manchester United, dar nu a reușit.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prezent în New York într-o acțiune de promovare a turneului pe care Manchester United îl va efectua în această vară în SUA, legendarul manager Sir Alex Ferguson a urcat pe aceeași scenă cu Paolo Maldini și a dezvăluit că unul din cele mai mari regrete ale carierei sale este că nu a reușit să-l transfere pe cel care a jucat timp de 24 de ani la cel mai înalt pentru AC Milan și e considerat unul dintre cei mai buni fundași din istoria fotbalului.

Alex Ferguson a povestit cum o discuție cu tatăl lui Paolo, Cesare Maldini, l-a făcut să înțeleagă că nu are nicio șansă să-l transfere pe acesta.

„Am încercat să-l aduc, dar e o întâmplare formidabilă. Când m-am întâlnit cu tatăl său (n.r. pentru a discuta despre eventualul transfer), nu mi-a zis nimic, doar a dat din cap (n.r. în semn de negație). De fapt mi-a zis. Bunicul meu a fost Milan, tatăl meu a fost Milan, eu sunt Milan, copiii mei sunt Milan. Uită de asta„, a povestit cu umor Sir Alex Ferguson.

5 trofee ale Ligii Campionilor a cucerit Maldini cu AC Milan de-a lungul carierei fabuloase, în care a mai jucat și alte trei finale
126 de meciuri a jucat Maldini pentru naționala Italiei, între 1988 și 2002.
7 titluri de campion al Italiei a câștigat Paolo Maldini în tricoul lui AC Milan

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă de doar 2 anişori
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă…
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Permisul de conducere se SCHIMBĂ la 2 ANI. Decizia care se va aplica în toată România
Permisul de conducere se SCHIMBĂ la 2 ANI. Decizia care se va aplica în toată România
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai bun produs
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai bun produs
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
×